viernes, 10 de octubre de 2014

Viata este cel mai amplu "joc".

A nu se confunda "joc" cu "joaca".
Primul exista doar in con-jugare cu "regula" iar intre a doua si "regula" nu exista nici o legatura.
Viata este un joc, cu reguli stabilite de ea insasi, si de care nu vom vorbi acum.
Viata sociala (sau "viata social umana") este "jocul" cel mai amplu, cu reguli stabilite de mintea umana in delungul existentei acesteia (a mintii umane).
Toti (fara exceptie) suntem "jucatori", indiferent cum ne-am comporta.
Atata doar ca nu suntem toti capabili sa cuprindem, sa constientizam asta, si atunci, impotenta mentala duce pe unii la incercarea de a se situa ca arbitru, ca antrenor, ca spectator, ca "patron de club".
Viata este eterna.
Viata umana insa, nu este eterna.



Nimeni nu se poate exclude din Viata, dar oricine se poate exclude din "viata umana".
Cum sa poti fi spectator al propriei tale vieti? cum sa poti fi arbitru al vietii altora? cata vreme oriunde te-ai situa esti acelasi actor in pielea aceluiasi personaj, dar un pesonaj care isi pune doar o masca sau alta, in incercarea-i de nu mai fi om (ca toti oamenii).

Ne apropiem acum, noi romanii, de o noua raspantie, de o noua intersectie, si aici ne asteapta vreo 14 ghizi care ne imbie fiecare spre cate o directie, spre cate o "cale" in care el, crede (sau nu), si care, potrivit lui, ne scurteaza calea catre "nordul vietii".
Viata este un fel de locomotiva situata in spatele (si nu in fata) acestui tren pe care, vrem nu vrem il formam, ca vagoane nelegate (in mod natural) intre ele si care ne lasa optiunea sa ne alegem calea inspre inainte, si depinde de noi insine daca acea cale este un "drum infundat" (ca un tunel in stanca, neterminat), un "segment de dreapta" sau un "drum deschis", analogicul unei "drepte", al unei raze, care (ca orice raza) are un punct de origine dar nu unul de sfarsit.
Daca ceea ce alegem este "drum infundat" , locomotiva asta ne striveste asa cum un imens ciocan ar strivi o musca.
Salvarea noastra sta in picioare doar daca in labirintul ce ni se deschide necontenit in fata alegem calea care nu se infunda, si, ca in orice labirint, calea, varianta care te scoate la lumina este doar una singura.
Dintre cei 14 ghizi ce ne asteapta acum la raspantie, doar unul singur apartine acelui grup de oameni constienti de menirea lor ca "jucatori" si se numeste Elena Udrea.
Din propriile lor vorbe, cei ce par cu o sustinere demna de luat in seama, au spus pe rand ca tendinta lor este de a ne deveni arbitrii, de a ne deveni ceea ce cunoastem drept un "functionar obraznic" (vezi Ponta), de a ne deveni "simplu functionar" (vezi Iohanis) sau de a ne deveni un "supus functionar" (vezi Macovei).
Fiecare dintre ei, se situeaza astfel in scaunul boierului din "Povestea lui mos Ion Roata", care sa ne invete tehnica si tehnologia ridicarii pietroiului dar sa nu il poarte si ei pe umar, laolalta cu noi.
Fiecare dintre cei trei vor o relatie de subordonare intre ei si Societatea careia isi doresc nu sa ii fie colegi, ci orice altceva decat asta.
Elena Udrea nu este perfecta, dar este singurul dintre cei 14 ghizi care nu ne invita pe drum ce se infunda.
Repet ca in viziunea mea, presedintele este un "coordonator de joc", acel coordonator de joc care creeaza circumstante din care oricare jucator poate marca, dar nu marcheaza "coordonatorul de joc" in locul nimanui, iar cand o face, o face (normal) in locul sau. Cine devine "golgeter" devine pe meritul sau, chiar in conditii de deplina colegialitate, iar cine are mai putine goluri marcate, tot prin ceea ce ei insusi sunt, conduc la asta.
Nu trebuie sa asteptam de la nici un "coordonator de joc" sa puncteze in locul vreunuia dintre noi.
Eu folosesc mereu ca exemplul cel mai elocvent (in viziunea mea) pentru "coordonatorul de joc", exemplul "Tudorel Stoica" si imi serveste pentru a vorbi pe exemple concrete, si nu pe exemple  abstracte.
El a fost cel care, intrun mod invizibil a crosetat castigarea Cupei Campionilor Europeni. Pe "circumstante special create" de acesta, pe o anticipare a mutarilor cu mult inainte de nasterea lor, ceilalti colegi ai lui Tudorel Stoica au putut marca (unii mai mult decat altii) de o asa natura incat echipa, in totalul ei, a castigat.
Nu Stoica marca in locul lui Lacatus, al lui Piturca, sau al oricarui altul dintre colegi, Nici Stoica nu ar fi fost ceea ce a fost fara prezenta oricaruia dintre cei ce formau echipa, si in aceeasi masura nici fiecare din ceilalti, cu alt "coordonator de joc" nu ar fi ajuns la acel rezultat (ci la un altul pe care nu il mai putem sti).
Cam asa.

No hay comentarios:

Publicar un comentario