Dumnezeu

 Am primit un e-mail de la o "publicatie prietena" (Objetivismo.org) care ma aviza ca cineva isi mai daduse cu parerea la o tema. 
M-am uitat si vazand despre ce era vorba, m-am (re)motivat sa ating subiectul.

Este aceasta tema, pe de o parte mult analizata iar pe de alta, deloc analizata.

In Wikipedia gaseste fiecare, in sectiunea lingvistica care ii convine, consideratii destul de neutre si destul de binisor argumentate asupra acestei teme. Cel putin, in comparatie cu alte surse, intentia de neutralitate mi se pare (mie) ca nu este doar formala

In forma romaneasca, cuvantul  "Dumnezeu" a ajuns prin fenomenul numit "apocopare", de la cuvintele "Domine Dios".

Eu am pentru aceasta tema o definitie care mi se pare mult mai scurta si mai clara si de aceea o asez in pagina spre a ajunge astfel si la cunostinta altora, pentru ca doar luand cunostinta de un lucru cineva ii poate face o analiza in urma careia adopta pozitia-i proprie.

Conceptul "Dumnezeu" poate fi inteles mai usor daca il analogam conceptului "ecuatie".
 Noi oamenii (de fapt, "si noi oamenii") suntem "date", date care . . . ne nastem, petrecem anii (volumul de timp) de viata si, incetam a fi,  inclusi in aceasta ecuatie.
Daca notam "fiinta umana" cu "A" si "Dumnezeu" cu "B", aritmetic avem: A ⊂ B (a inclus in b).
Daca notam, nu doar "fiinta umana" ci "tot ce percepem fizic ca exista" cu "A" si "Dumnezeu" cu "B", aritmetic avem acelasi lucru "A ⊂ B " ( "A" inclus in "B")

 Acest simplu lucru, a vrut a fi spus in mii si milioane de forme, de mii si mii de ani si pana acum.
 Asta se vroia spus cu exemplul in care "Iona" se afla "inclus" in interiorul unui concept, ce atunci parea enorm, asta vroia sa spuna Isus cu acel "„Eu și Tatăl Meu una suntem”.

Suntem (noi oamenii) niste "amarati" de "biti" care facem parte dintr-o imagine mult prea mare spre a
o putea-o "vedea" cu alt simt in afara celui numit "intelegere" (pricepere, "cadere a fisei").

 "Cautatorii" de Dumnezeu sunt asemeni unor scafandri coborati in profunditatile oceanului (planetar) spre a cauta  . . . oceanul.
 Se uita in sus . . . apa, se uita in jos, apa, in stanga . . . apa, in dreapta . . . apa, in fata . . . apa, in spate . . . apa, apa le intra in ochi, in gura, in fiecare por  iar oceanul . . . nu se vede nici neam.

Din toata referinta la apa pe care a facut-o Isus (ca si din oricare dintre parabole) omul a luat doar traducerea mot-a-mot.